28.12.2010

Zilele trecute


Zilele trecute...multa zapada, un frig de-ti ingheata genele, niste oameni, o statie si un autobuz. Ma urc, nu e multa lume. Ma asez pe un scaun, langa geam, si astept cuminte sa pornim (de fapt astept sa se inchida usile pentru ca in curand nu o sa imi mai simt deloc picioarele). Pornim, privesc visatoare prin geamul prafuit. O statie, alta statie...multa lume urca, putini coboara, eu raman la fel de visatoare. E inghesuiala dar eu stau comod pe scaunul meu, e acceptabil de cald. Ma dezlipesc putin de geam si ma uit in jur (cata lume, cate voci!) un betiv fericit mai indruga ceva filozofie de viata, niste pusti vorbesc despre ultima versiune a nu stiu carui joc, doua bunicute discuta despre banii de asociatie si vecini, un grupusor de batranei il "lauda" pe Basescu, o tipa vorbeste la telefon si gesticuleaza nervos, cativa tineri rad inabusit pe scaunele din spatele meu (probabil de betivul filozof, care sincer imi pare mai destept decat ei cumulati). Sunt multi, prea multi ca sa-i cercetez pe toti. Oare ce face fiecare cand coboara in statia lui, incotro merge, ce fel de om e, cum si ce gandeste, stiu doar ca momentan fac parte din viata mea si vice-versa. Nu stiu daca sunt in asentimentul meu, cui ii arde sa sa gandeasca la asa ceva, fiecare are problemele lui si statia la care sa coboare...numai eu am ajuns la capat de linie si imi dau seama ca am gresit autobuzul.

Aceleasi zile trecute...si mai multa zapada, si mai frig, alti oameni si un autobuz luat de la capat...de linie

25.12.2010

Autocritica

Ma uit cu oarecare nostalgie in urma, la postari si ma gandesc ce a fost in capul meu atunci cand le-am pus pe blog...scriu prost, suficient de prost :)) Sunt copilarii, lucruri scrise probabil la intamplare, intr-un oarecare moment in care dadeam pe afara de atata inspiratie. Imi plac unele versuri, unele. Trebuie sa imi inchei aceasta autocritica acum dar revin, sunt in criza de timp.

18.10.2010

Versuri pustii


Azi totul mie imi pare sters
Si om, si floare, si cer,
Vreau sa le dau culoare cu un vers
Si sa-mi gasesc nuanta sper.


Din tot ceea ce ma-nconjoara
Toate imi par pustii si nimic viu
Toate-s inerte, cuprinse de-amorteala
Si-n ele ma pierd, fara sa stiu.


Daca viata ar fi zambet
Miram-as de n-am plange toti,
Stele de-am avea in loc de suflet
Ne-am pierde in innegurate nopti.


De ce fugim de realitate?
Suntem pierduti in univers.
Crezi ca-n prezent le-avem pe toate?
De ce traim atat de sters?


Din tot ceea ce ne-nconjoara
Toate vor fi cum fost-au-vii
Cand voi varsa imensa calimara
De culori-pentru versuri pustii.
Acta non verba!



În fiecare zi toţi vrem ceva mai bun,
Vrem să ne ridicăm uitând de alţii
Suntem chiar spectatorii unui maraton nebun
Şi uneori suntem participanţii.

Vrem s-avem universul în palmă
Şi toate tainele să i le cunoaştem
Înaintăm fără să luăm în seamă
Erorile pe care toţi le facem.

Elucidăm abisuri în fiecare clipă
Şi totuşi, nimic nou nu-i sub soare,
Găsim întotdeauna lucruri ce ne ridică
Deşi alţii s-au ridicat mai tare...

Se spune ca invatam din greseli
Unii deloc, alţii prea puţin
I-am pedepsi pe cei machiaveli
Dar ne cersesc iertare cu lacrimi si suspin.

Vrem multe si vrem mai mereu
Ne ratacim, ne inecam cu "noi"
Sa cugetam mai clar n-ar fi atat de greu
Dar poate eu vreau ceea ce nu vreti voi.

Puţini sunt cei care ne schimbă,
Puţini, dar reuşesc mai mult
Şi-n încercarea lor continua
Nu doar esec au cunoscut.

Stiu, poate asez cuvinte ce iti par fara rost,
Dar tind sa cred-macar le-am scris frumos.
Sunt dure, dar nu despre toti,
Oricum alegi ce vrei, si faci ce poti...
Un EL si-o EA


S-au nascut din roua diminetii
Si-n flori le-a curs esenta vietii.
Cand soarele i-a trezit
S-au luat de maini si s-au privit.
El in ochii ei, ea-in ai lui,
Doar sclipiri verzi si umbri caprui.
Au cautat sa isi culeaga, din cele mai frumoase flori:
Suras de primavara, ploi de culori.
S-au parfumat cu roua de crin,
Si-au poposit pe-un trandafir
Si povestiri au povestit,
Si au cantat, si s-au privit.
Unul altuia prizonieri erau,
Dar ei cantau, si se iubeau,
Pe flori dansau...iar povesteau.
Ea se ineca in ochii lui,
Doar sclipiri verzi si umbri caprui.
Zburau pe aripi de foc si nu ardeau,
Caci ei cantau si se iubeau.
La apus fugeau in flori,
Se imbatau intre culori,
Si isi erau ocrotitori.
Venea si seara instelata,
Dadea peste-un baiat si-o fata,
Ea zana, el la fel din basme,
Se cred a fi a le lunii fantasme
Caci povesteau, cantau, dansau,
Plangeau de nu se gaseau,
Si se vedea ca se iubeau!

I'M BACK :)

Nu am scris de mult...si m-am gandit sa "scrijelesc" cateva randuri pe aici. Eu incep multe deobicei, incep multe si putine termin...invidiez oamenii atat de hotarati sa faca ce si-au propus, eu ma schimb mereu fara sa vreau. Par exemple: am inceput zilele trecute un roman (al doilea, bineinteles pe primul nu l-am terminat pentru ca fosta dna. profesoara de lb. romana m-a demoralizat putin, mai mult)...deci acum incerc sa lucrez la acesta, dar, nu stiu...la ce pareri sa ma astept. Cand scriu ceva, pe moment mi se pare bun, interesant dar dupa o zi, cand recitesc, totul pare copilaresc si prea comun Asta este unul dintre punctele mele slabe: neincrederea! Cu cat inaintez mai mult in actul acesta al creatiei simt ca lucrurile deviaza si nimic nu iese cum as fi vrut. Ideeile le am, dar nu e atat de simplu sa le fructific corespunzator.

21.07.2010

Un fel de...explicatie






















Nu scriu pe blog de mult, nu stiu ce sa scriu, mi-e teama sa scriu...va intrebati ce fel de teama? Teama de penibil, de lucruri prea comune, de pareri gresite (ale voastre despre mine)...Si acum pentru multi se naste o alta intrebare: "de ce ti-ai mai facut blog?"...ei bine, nu am un raspuns multumitor nici macar pentru mine...probabil pentru ca simteam nevoia de exprimare, sau credeam ca am ceva de spus. Pot sa spun ca imi traiesc mai mult viata reala decat pe cea virtuala, este o explicatie plauzibila, dar acestea doua au atatea lucruri comune si intr-un anumit moment pot deveni una si aceeasi. Voi scrie pe blog cand voi simti nevoia , cand voi avea timp, cand voi avea ceva de spus sau de demonstrat...si nu ar fi singurele circumstante in care as scrie, mai sunt dar voi scurta acest fragment punand un simplu "etc." care lasa la aprecierea voastra RESTUL. Eu sper ca veti fii aici sa cititi cand va fi nevoie, si cand nu va fi neaparat nevoie...puteti spune ca cer sa aveti rabdare cu mine. :)

06.07.2010

CEVA










































Suntem mereu in cautare....in cautare a ce?...nici noi nu stim, in cautarea viitorului, a timpului pierdut, a sufletului pereche, a CEVA. Acest CEVA este o scanteie la inceput, apoi, o data inaintarea in varsta, devine esential...o flacara de nestavilit care se stinge cu lacrimi si dezamagiri dar se aprinde cu sperante. Eu sper...tu speri?